PĂRERI 9

Mi se întâmplă, uneori, să surprind un gest nefiresc ori un comportament al vreunuia dintre elevi şi, instinctiv să-i atrag atenţia. Spun instinctiv pentru că dacă m-aş gândi o fracţiune de secundă, nu i-aş mai zice nimic fiindcă răspunsul îl ştiu deja, e acelaşi de zeci de ani: da’, ce-am făcut?. Şi, de zeci de ani intru în acelaşi joc pe care îl urăsc: ai vorbit / n-ai fost atent / n-ai scris / ţi-ai deranjat colegul, etc. şi, de tot atâta vreme, primesc acelaşi răspuns-întrebare: eu?, da’ n-am făcut nimic!?!. Şi dacă, în inconştienţa mea, încerc să demonstrez că am dreptate, finalul este acelaşi, diversionist: da’ şi X / Y / Z, face, pe el / ei, nu-i vedeţi, numa’  tot pe mine?. Încercarea de a lămuri lucrurile: eu nu vorbesc acum despre el / ei, eu vorbesc cu tine şi despre tine, se termină invariabil prost: da, da, am observat că aveţi ceva cu mine, că numa’ pe mine mă vedeţi.

Dar, pare-se că e ceva în interiorul meu şi, probabil, al altor colegi care intră în această dispută cu speranţa că, poate, cumva s-ar putea să audă şi ceva de genul: da, aveţi dreptate, vă rog să mă iertaţi / îmi pare rău, nu se va mai întâmpla / îmi cer scuze / etc., adică orice răspuns care să confirme conştientizarea greşelii şi dispoziţia individului de a şi-o asuma.

Vrem ca unii să recunoască însuşirea unor foloase necuvenite sau greşeala comisă, când toată educaţia lor are la bază nerecunoaşterea, diversiunea, victimizarea. Şi, în timp ce scriu acestea, aud o declaraţie de felul vrem un sistem de justiţie care să fie benefic românilor.  Ce vrea să însemne? Că sistemul de justiţie european / mondial este malefic românilor dacă îndrăzneşte să condamne jaful compatrioţilor noştri sau abuzurile ?  Sau e o formă primitivă de gândire care ilustrează ideea că dacă îi pedepsim pe infractorii de la vârf nu facem altceva decât să ne denigrăm clasa politică, administrativă sau oamenii de afaceri, deci elitele?  Astea să ne fie, de fapt, elitele? Nişte infractori nepedepsiţi şi care nu-şi recunosc niciodată vreo vină? Care nu se retrag niciodată, iar când sunt înlăturaţi vorbesc despre abuzul săvârşit împotriva lor?

Mi-aduc aminte că, înainte de 1989, nici tovarăşii nu greşeau niciodată, doar erau, uneori, rotiţi, când superiorii gândeau altfel.

Nu-i aşa, tovarăşi ?