Atâta
vreme cât fiecare început de an şcolar este presărat de aceleaşi clişee verbale
care dau buzna din gura aceloraşi indivizi lipsiţi de orice urmă de
imaginaţie/creativitate şi, implicit, înţelegere şi acceptare a ceea ce se
întâmplă, nu a ceea ce ar dori ei să se întâmple, nu vom putea schimba nimic în
parcursul societăţii şi al şcolii. Într-o ţară în care şi educaţia
instituţională este una kitsch, încurajarea profanului de a participa la actul
specializat, mai ales din domeniul atât de sensibil al învăţământului şi
educaţiei, nu poate avea decât un rezultat: măcelul din instituţiile
respective, execuţia publică. Este incredibil cum, un părinte care n-a reuşit
să impună un comportament de o minimă decenţă în spaţiul public sau
instituţional al copilui său, devine specialist în relaţia cu educatorul. Toţi sunt
sensibili şi au copii sensibili. Dar sensibilitatea ta, care intri zilnic în
relaţia cu 120 – 150 de sensibili, unde este? De obicei ţi se spune că pentru
asta ai fost pregătit şi este adevărat, numai că pregătirea ta nu includea
gestionarea nesimţirii, a proastei creşteri şi a acceselor, simulate sau nu, de
schizofrenie.
Iar
în educaţia antidiscriminare, mai ales etnică, rezultatele sunt atât de
spectaculoase încât etnii declarate sau nedeclarate se feresc/refuză să-şi mai
dea copiii într-o anumită instituţie şcolară/clasă fiindcă acelea sunt pline de
membrii aceleiaşi etnii declarate sau nedeclarate.
Cred
că absurdul, grotescul şi ridicolul au fost, de mult, depăşite.
Suntem, cu
siguranţă, la un pas de nebunie/sublim !
Unde dai si unde "cr(e)apa"
RăspundețiȘtergereIn vremuri de demult-demult,
pe cand inca nu eram (inde-ajuns) de "treaza"
s-a intamplat sa va aud vorbind
la "festivitatea" de incheiere a unui an scolar.
Scurt, gatuit de emotii,
dar extraordinar de spontan...
(Inafara de "asta-i mentalitatea", nu ni se intamplase nici la ore sa va aud repetand clisee... Mi-au trebuit mult prea multi ani sa-mi dau seama de asta...)
Acum sar de la una la alta... Cand stateam in Stuttgart, copilul meu mergea la o gradinita la care NICI UNUL DIN COPII NU AVEA PARINTI NEMTI (in total vreo 40 de copii). Stateam in cel mai sarac cartier al orasului. Si numai "viniturile" aveau copii... Copiii vorbeau cu odrasla mea pe turca /araba/ greaca/ iugoslava. Si culmea ca se-ntelegeau...
Nu stiu cat sunt de tiganca/romanca/(est)europeana cu adevarat. Dar stiu ca cele mai bune prietene ale mele in scoala+liceu au fost doua tiganci, o unguroaica get-beget si o fata jumate unguroaica jumate romanca... La facultate au urmat: o Chinezoaica, o Bulgaroaica, un Neamt, trilioane de Africani, o Americanca, muuulti Romani si Unguri, etc., etc., etc... Eu zic ca multiculturalitatea ne "deschide"... Numai ca musai sa avem USI CU BALAMALE SI CLANTA. Ca daca-s batut in cuie, degeaba ma caznesc sa ma deschid...
Dragă prietenă,
RăspundețiȘtergereEşti, şi tu ştii asta. una dintre fiinţele cele mai apropiate inimii mele, dar lumile în care trăim sunt atât de diferite încât comunicarea noastră seamănă din ce în ce mai mult cu ceea ce spuneai că se-ntâmpla la grădiniţă, adică o comunicare empatică nu una intelectuală fiindcă nu mai vorbim aceeaşi limbă. ai observat că, de obicei,n-am dat replici comentariilor tale şi nu pentru că n-aş fi fost tentat dar mi se părea inutil fiindcă dialogul a devenit, mi se pare, un schimb de replici individuale în care nimeni nu mai pune decât cuvinte ( nu suflet, nu bucurie, nu deschidere, nu inteligenţă, nu ..., numai vorbe goale).
Mi se pare mie sau crezi cu-adevărat că am porniri naţionaliste, discriminatorii? Vreau să te asigur că am porniri doar împotriva MITOCĂNIEI, o mitocănie aflată la ea acasă în toată societatea românească şi care se manifestă prin vulgaritate şi violenţă verbală sau comportamentală extremă.
Despre asta vorbesc şi, la multe altele, mă gândesc.
Nu experienţa ta o pun la îndoială ci realitatea mea.
Iar figura cu prietenii nu e relevantă pentru că, spre deosebire de rude, pe care ni le dă Domnul, prietenii ni-i alegem singuri.
Sa ma iertati... e clar ca nu prea inteleg. (Si pe deasupra, cu cat incerc mai mult, cu-atat reusesc mai putin sa ma exprim...)
RăspundețiȘtergereCu deosebita stima
aceeasi prietena...