Mă dor tăcerile
ucise de vorbe care dau năvală
de umbrele făr’
de ruşine ce se întind pe după colţuri
de oameni eşuaţi
în fapte, ce-n rugi îşi caută noi rosturi
Şi c-un păcat în
trend, la modă, un vechi păcat acum
îşi spală.
Mă dor şi vorbele
născute din ictere şi-artere sparte
de-adrenalina
dată-n clocot ori lina revărsată fiere
de guri cu
linguşeli sub limbă, ce-s îmbăiate-n râu de miere,
să nască-un
Babilon de sensuri şi Styxul care le
desparte.
Dar dintre toate
câte dor, mă doare-un drum ornat cu şoapte,
cu flori suave
şi nopţi sparte de-atâtea clipe parfumate
care s-au scurs încet,
pe rând, lăsând în urmă, din păcate,
doar o cărare
cotropită de mărăcini şi vorbe moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu