E un sfârşit continuu
în născare
şi-o naştere în
oricare sfârşit,
în oricare iubire
e unul ce-i iubit,
şi-un altul ce
iubeşte cu ardoare
e un orgoliu
fără de măsură
în fiecare
cauză-efect,
al unui dumnezeu,
de-acum, defect
ce singur a
rămas prin bătătură
căci azi nimic nu-şi
mai aduce-aminte
doar, câteodată
numai, vreo poveste,
în nopţi de
insomnie, mai citeşte
şi-ascultă rugi
ori cântece preasfinte
în care-s
pomenite fel de nume
fără de sens şi
fără destinaţie
căci mintea lui
căzută în dizgraţie
nu mai reface
vremurile bune.
Ecoul moare, al
timpului trecut,
în boxă,
acuzatul se sfârşeşte
când el, pe sine
sieşi se jertfeşte
întru sfârşitul
fără început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu