GÂNDURI 14

Obiceiurile din viaţa rurală ( şezătoarea, poiana lui Iocan, hora, naşterea, nunta, botezul, înmormântarea ) au colonizat, datorită media şi mai ales televiziunii, lumea urbană. Avidă, cu ochii căscaţi de curiozitate şi urechile ciulite ale animalului de pradă, în permanentă căutare de posibile victime slăbite de trecerea vremii şi a iluziilor specifice fiecărei vârste ori individ, lumea marelui sat care a devenit România prin generalizarea televiziunii dar şi prin acoperirea tuturor direcţiilor, a-nceput să resimtă plăcerea ce părea definitiv pierdută, a disecării cadavrelor şi-a datului cu părerea despre bolile de care, chipurile, suferea fiecare şi faţă de care se putea pronunţa orice profan. Săteanul, care suferise cumplit prin citadinizare, prin smulgerea din spaţiul în care îi cunoştea pe toţi şi toţi îl cunoşteau şi aruncarea într-o lume străină, rece dar în care era şi liber să facă orice fiindcă nimeni nu-l ştia, este dezorientat şi uşor de influenţat într-o lume agresivă şi părtinitoare în care aprobările sau dezaprobările, aplauzele ori huiduielile sunt prezentate şi încurajate sau descurajate, în funcţie de interesele fiecărui post tv, reprezentant al unui tip de comunitate şi reprezentativ pentru o anumită mentalitate.

         Asistăm la nunţi şi înmormântări cu fluierături şi revolte, la botez cu, aproape, înecarea celui botezat, la poieni ale lui Iocan cu moromeţi, cocoşili(sic!) ori ţugurlani dându-şi cu părerea ( concesivi, ironici ori intransigenţi ) despre orice şi oricând, la şezători cu jocuri populare şi cântece despre averi, prieteni trădători, femei dubioase ori mândria de a fi de-o anumită etnie şi de-a fi stăpân veşnic al unui anumit teritoriu şi, nu în ultimul rând, la femei de succes ( succes cu atât mai mare cu cât fusta e mai scurtă iar bustul şi faţa mai tunate ), ce-şi împart viaţa între shooting-uri, cluburi de fiţe şi blitz-mariaje, într-o lume în care, deşi oferta e din ce în ce mai mare, preţul rămâne destul de piperat.  

         Dacă am reuşit să urbanizăm şi să intelectualizăm, la nivel european, câteva spaţii, tot atât de uşor am ruralizat până aproape de animalizare, în câţiva ani, aproape întreaga ţară. Paradoxul este că, dacă urbanizarea ar fi trebuit să reprezinte intelectualizare, ruralizarea a generat şi generalizat mahalaua. La oraş se citeşte tot mai puţin şi respectul faţă de şcoală este tot mai firav iar la sat, de la birt la primărie, domină maneaua.