Vremea faptelor a trecut de mult.
Nimeni nu mai dă doi bani pe ele. Mi-aduc aminte, iar şi iar, de snoava în care
se povestea cum românii, disperaţi că s-a defectat maşina socialismului
multilateral-dezvoltat şi nu se mai clintea din loc, au chemat specialiştii cei
mai grozavi care, ridicând capota, au descoperit că motorul şi direcţia erau
praf. I-au informat pe proprietarii care, sideraţi, au replicat în cor: Da, dar ascultaţi ce claxon avem!
Urmaşi demni ai celor de dinainte de
’89, cu singura deosebire că pot face avere fără să se teamă, indivizi ce
folosesc aceleaşi practici, politicienii de astăzi au conştientizat rapid că
atunci când claxonul e asurzitor, nu mai contează motorul. Ba, mai mult, şi-au
multiplicat claxoanele, care par să fi devenit, pentru cei mai mulţi, adevărate
voci de sirene capabile să le ia minţile căci, neavând nici puterea nici
dorinţa de a-şi astupa urechile, îşi vor zdrobi iluziile de stâncile realităţii
viitoare, trăgându-i cu ei şi pe nevinovaţi.
Experimentul ceauşescu pare să nu fi
servit la nimic. A fost ales fiindcă era tânăr şi ne-a-mbătrânit pe toţi. Pe
unii chiar cu anii ... Dar nimic nu e mai important decât vocea poporului.
Vorba lui Caragiale : box populi, box
dei !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu