joi, 31 iulie 2014

ROMÂNIA MI(S)TICĂ VS ROMÂNIA MI(S)TIFICĂRII



Zi de zi, împrejurul nostru, vedem doar manifestări ale dualităţii: deştepţi şi proşti, usl-işti şi băsişti, patrioţi şi vânzători de ţară, creştini şi atei, bogaţi şi săraci, stăpâni şi slugi, etc., încât ai crede că lumea e atât de simplă că, dacă elimini un termen al antitezei, se rezolvă toate problemele. Ne-am întors, parcă, în lumea basmului unde taberele păreau foarte clare deşi nu era tocmai aşa. Fraţii lui Prâslea păreau tipi de treabă până ce mezinul le-a luat-o înainte. Zgripţuroaica părea prototipul răului până la atitudinea eroului faţă de puii acesteia. Deci, de când lumea, dacă eşti mai bun, mai deştept, mai harnic sau mai curajos ai probleme chiar şi cu cei mai apropiaţi, în vreme ce până şi la creaturile cele mai ciudate şi mai crude, progeniturile dictează comportamentul. Te porţi bine cu copiii mei şi aceştia te plac, ai toată bunăvoinţa şi sprijinul meu. Altfel, e rău...
 În zilele noastre, problema e că progeniturile sunt, încă de mici, după chipul şi asemănarea părinţilor care n-au fost tocmai uşă de biserică, ba putem spune că au fost cam poarta iadului, suporteri veseli, ghizi convingători sau paznici neînfricaţi şi devotaţi la curtea Comunismului. Nu prea se revoltau şi nici nu invocau ajutorul divin în lupta cu demonii înfometării şi izolării de civilizaţie. Azi, părinţi şi copii nu numai că se bucură de binefacerile libertăţii dar, ajunşi în situaţii dificile, declară, siguri pe ei, că nu se tem decât de Dumnezeu. Şi fiindcă nu se tem decât de El, au cu toţii bodyguarzi personali care-i apără de Dumnezeu, pe ei, familia şi proprietatea, probabil să nu le-o ia înapoi cei de la care au furat-o. Câtă făţărnicie poţi avea ca să-l foloseşti pe Dumnezeu ca simbol al fricii.
Fiecare individ ar trebui să se teamă în primul rând de el însuşi, de ce este capabil/incapabil să facă în momente şi situaţii dintre cele mai variate. Numai aşa poate fi extrem de atent la fiecare gest pe care-l face, la fiecare cuvânt rostit, la fiecare atitudine vizavi de semenii săi.
Şi-atunci Dumnezeu ar putea să-şi vadă liniştit de treburile sale n-ar mai fi nevoie să gestioneze fricile tuturor lichelelor fără-de-Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu