Va fi cum... s-a putea

În 7.07 s-au împlinit trei ani de la prima postare pe blog iar lunile iulie şi august ale anului 2011 au fost printre cele mai pline de realizări, fiindcă, aşa cum spunea Blaga, orice-nceput se vrea fecund, / risipei se dedă florarul.  În consens cu poetul ardelean am încercat să rămân florarul, nu legumicultorul şi cu atât mai puţin agricultorul ( cel care ar oferi tuturor pâinea cea de toate zilele ), oferind, dacă nu cele mai exotice şi mai fascinante buchete, cel puţin un tărâm cu cât mai puţine buruieni şi verdeţuri ce ar fi putut atrage tot felul de râtani şi ierbivore.  Sigur că nu exclud tendinţa ludică prezentă în multe dintre textele oferite vederii în aceşti trei ani dar şi, prin aceasta, încercarea disperată de anihilare a dezamăgirilor cotidiene şi detaşarea, neutralitatea sugerate prin titluri comune. Poate că, în tradiţia ortodoxo-românească, am teoretizat mai mult decât am exemplificat / am personalizat dar, fidel principiului lui Kogălniceanu vom critica cartea iar nu persoana, m-am oprit asupra defectului / viciului / comportamentului nu asupra persoanei. Fiindcă persoanele, după cum s-a dovedit de cele mai multe ori, nu respectă / nu ilustrează principiile deoarece nu prea le au. Dacă aş fi ilustrat trăsături prin atribuire imediată aş fi fost nevoit să revin tot la două zile cu rectificări din cauza comportamentului cameleonic al subiecţilor dispuşi la asumarea presupunerii / a posibilului şi nu a iminentului / a realizabilului ca şi ciobanul mioritic ce răspunde printr-o condiţională cu verb la indicativ viitor urmată de o subiectivă cu predicat la conjunctiv, un mod al posibilului dar nu al certitudinii: de-o fi să mor.

Cam aceasta ( de-o fi să... ) este matricea atitudinii faţă de provocările zilnice, atitudine ce naşte comportamente bizare, de la comic la absurd, atunci când posibilitatea alunecă în certitudine dezvăluind eterna inadecvare / nepregătire / surpriză ( iarna nu-i ca vara, nice salca nu-i ca pomul..., unde dai şi unde crapă, etc. ).