Se citeşte tot mai greu,
lumea citeşte tot mai greu Cuvântul scris devine un adevărat obstacol în calea
desăvârşirii intelectuale. Oamenii nu mai citesc pentru a învăţa, citesc să se informeze. Dar informarea se poate face
şi ascultând sau privind. Ori, în acest caz, individul nu mai este unul ştiutor
ci unul copiator / reproducător de informaţie. Învăţătura, ştiinţa înseamnă
competenţe, informaţia culeasă mai ales din surse orale este amatorism. Marea
problemă a amatorilor este că nu se mulţumesc să-şi rezolve / rateze problemele
personale/familiale/de grup ci devin surse de competenţă, de obicei nesolicitată
de nimeni dar aruncată înspre toţi cu mărinimie şi infinită mândrie: am
citit/am ascultat vreme de câteva minute/ore şi m-am specializat deci vă pot da sfaturi tuturor. Nu numai că vă
sfătuiesc dar vă şi judec/vă etichetez: nu
se face aşa! /habar n-aveţi!/ sunteţi proşti!.
Mirarea mea nu mai are
margini: dacă se învaţă aşa de uşor şi se obţine atât de simplu orice
specializare, de ce mai e nevoie de atâţia ani de şcoală, de atâţia profesori,
de asemenea cheltuieli? M-am prins: e o conspiraţie cel puţin europeană dacă nu
mondială împotriva românilor pentru a-i face să creadă că sunt
tâmpiţi/proşti/retardaţi şi pentru a-i face să-şi cheltuie banii cu
şcolarizări, calificări, specializări şi perfecţionări şi a deveni dependenţi
financiar de spoliatorii occidentali.
Dar poporul român e perspicace!
Sesizează capcana, intuieşte pericolul! Ia măsuri imediate. Scade investiţia în
sistemul de învăţământ, pe care îl critică permanent desfiinţându-l de-a
dreptul. Oricum, cine vrea să-nveţe cu adevărat va învăţa de pe net, de la
televizor. Îi ajunge dacă silabiseşte la citire şi stă bine cu auzul. Nu
înţelege? Da’ ce, la şcoală înţelegi? Şi treci clasa, faci liceul, facultatea,
masterat, doctorat, politică ... Şi tot de pe net îţi iei totul, chiar lucrarea
/ dizertaţia de diplomă/masterat/doctorat. Iar orientarea politică o poţi lua
de la televiziune. Cu ce ţi-a mai rămas de la comunişti, e numai bine.
Locuitor al vechii Dacii, nu te lăsa!
Bagă mare! Eşti cel mai tare şi nimeni nu-i ca tine! De-aia-ţi fug copiii în
Occident la muncă şi nevestele la îngrijit bătrâni fiindcă au fost educaţi că
nici un sacrificiu nu-i prea mare pentru patria ta! Dacă de la daci ne-a rămas brânză, mânz, viezure, de la romani am
păstrat Ubi bene ibi patria nu Ubi
patria, ibi bene. Şi te lasă pe tine, care chiar crezi că dacă n-am fi aşa de proşti şi fuduli am fi mult mai deştepţi (sic!), te lasă în mijlocul acestui delirium
tremens al tuturor intoxicaţilor/îmbătaţilor cu: alcool, putere,
politică, ură, dispreţ, naţionalism, automulţumire, superioritate, conspiraţionism,
ortodoxism, antiintelectualism, protocronism, minciună, lene, diversiune,
subiectivism, televiziune şi net, etc. dar niciodată intoxicaţi/beţi de:
luciditate, echilibru, respect, obiectivitate, carte, studiu, educaţie.
Nu-l aud pe vreunul
dezbătând cine ştie ce ecuaţie matematică, vreo teorie de ultimă oră din fizică
ori vreo inginerie genetică.
Noroc că internetul a
devenit un fel de curs superintensiv de ingineri, profesori, medici, critici
literari, comentatori sportivi, analişti politici, manageri, profesionişti în
toate domeniile, altele decât cele în care specialistul reciclat s-a pregătit
în şcoală, unde, se pare, a ratat calificarea la nivelul care l-ar fi făcut să
fie mulţumit de ceea ce este şi, prin urmare, să nu mai caute altceva decât ca
hobby.
Expresia „nimeni nu e de
neînlocuit”, folosită din ce în ce mai des şi de către persoane care chiar pot
fi primele înlocuite nu numai fără pierderi ci chiar cu un substanţial câştig, are
din ce în ce mai evident sensul de „oricine poate fi înlocuit” ceea ce nu e deloc
aşa, dar observ, are din ce în ce mai mulţi adepţi în societatea de azi.
Sigur că sintagma este
corectă numai în măsura în care sensul ei este unul tehnic, acel nimeni
fiind o piesă a unui angrenaj pe care o schimbăm cu alta ce are caracteristici
echivalente. Însă în cazul unui om, unde nu vom găsi niciodată doi indivizi
identici cel puţin atâta vreme cât nu se va interveni masiv din punct de vedere
genetic, lucrurile pot fi pozitive ( mai potrivit ) sau negative ( mai
nepotrivit ). Tendinţa este însă de a înlocui pe cineva uzat cu altcineva nou dar rebut căci şi societatea
produce din ce în ce mai multe rebuturi sau, oricum, mult mai vizibile. N-am
avut niciodată tendinţe conservatoare sau retrograde şi sunt unul dintre cei
care promovează noul dar cred că singura cale de progres este aceea prin care se
evită diferenţele valorice, ele putând fi cel mult de „experienţă” între cel
înlocuit şi înlocuitorul său, poate cu un plus de valoare pentru cel mai tânăr
sau înlocuitor, valoare ce poate suplini lipsa de „experienţă”.
Generaţia prinsă în
schimbările de la ’89 a beneficiat de oportunităţile momentului fără a fi
pregătită pentru asta. S-au înfiinţat instituţii de tip capitalist cu
mentalităţi comuniste. Specialiştii în „să trăiţi tovarăşe secretar/primar” au
devenit întreprinzători particulari, contabilii de ferme, obişnuiţi să umfle
cifrele pentru „cincinalu-n patru ani şi jumătate” au ajuns bancheri,
judecători care te condamnau pentru o-njurătură adresată regimului au ajuns în
ministerul justiţiei, sau şefi de tribunale, securiştii cărora li s-a
descoperit vocaţia de apărători ai ţării nu ai regimului au acumulat averi şi
controlează media. Dar nici tinerii acelei perioade n-au pierdut prilejul de a
ocupa numeroase şi importante funcţii, cele mai multe peste valoarea lor profesională
sau capacitatea intelectuală. Iar capacitatea intelectuală şi caracterul rămân
cam cele de la 20 de ani. Pot fi cosmetizate cam aşa cum poate fi făcut unul de
1,50m să aibă 1,90 urcându-l pe catalige. La o poză de grup mai nici nu se
observă dar în rest ... Veniţi din lumea celor 10 clase obligatorii, a şcolilor
profesionale şi a liceelor la seral, odată cu deschiderea porţilor
universităţilor s-au aruncat cu toţii în valul învăţământului superior şi-au
ocupat, la început din lipsă de personal iar mai apoi prin legături de tot
felul, cele mai importante posturi. Sunt cu toţii acolo şi astăzi şi singura
lor preocupare este să-şi consolideze poziţiile şi să-şi avantajeze membrii
familiei şi prietenii.
Cei care au terminat
şcoala după 2005-2010, chiar dacă erau foarte buni nu prea mai aveau ce prinde
dacă nu erau specializaţi în domenii foarte căutate oriunde. Mai clar spus,
pasionaţii de film, fiindcă au ajuns prea târziu, au rămas afară deoarece sala
era deja ocupată, în cea mai mare parte, de cei care s-au dus la film să nu
stea pe-acasă.
După 2010, exigenţele,
încă, după opinia mea, destul de scăzute de la bac, au mai redus hemoragia de specialişti atestaţi cu diplome obţinute pentru
referatele reproduse de pe net, pentru cumpărarea cu tenacitate a lucrărilor
publicate de profesorii cu care susţineau examene şi, de ce nu, demonstrarea competenţelor
dobândite prin înmânarea individuală sau de grup a plicurilor sau ambalajelor
cu conţimut plin de respect şi consideraţie.
PS.
Aceasta va fi ultima postare de pe acest blog. Nimic, sau aproape, din
ceea ce am scris aici n-a fost întâmplător. Dar cred că a venit momentul
punctului final. Fiindcă, vorba românului vorba
multă, sărăcia omului sau boală
lungă, moarte sigură. Cred însă că există suficient material care poate fi
revăzut. S-ar putea să mai adaug unele comentarii la textele existente, dar
atât.
Mulţumesc tuturor celor
care, mai des ori mai rar, au urmărit gândurile mele, acelora – din păcate
puţini – care au avut curajul să
posteze comentarii sau să evalueze textele şi mai ales celor care s-au alăturat
acestui blog.
Tuturor, cu deosebită stimă,
vă urez multă sănătate, fericire şi împlinirea oricăror dorinţe ! Să ne (re)vedem
/ (re)auzim cu bine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu