Pe norii de tămâie cerul
cade
Şi fiebinţeala rugii îl
pătrunde
Când tânguiala nopţilor
se-aude
Ademenind cu hohote-n
cascade...
E râs? O ştie doar ecoul.
Poate-i plâns
Ce sparge clopote cu
limbi de lemn
Când peste cânt de lebede
se-aştern
Interogări de bufniţe cu
glasul stâns.
Sub orizont de clopot
îngropaţi
La marginea unde se pierd
priviri
Mai inspirăm văzduhu-n care
miri
Se sting pe rând de dor
asfixiaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu