PSALM 4

Din tot ce-a fost, nădejdea mai rămase...

În legi şi hotărâri nepotrivite

comunităţi de oameni, istovite

se-ncurcă-ades precum balene-n plase

ce-s puse naufragiul să-l evite

când, fără de motiv, dezorientate

de cer senin ori ape tulburate

pe plajă se avântă sub ispite

mult mai presus de simţuri şi chemări.

Doar cântul de sirene le mai ţine

acolo unde nopţile sunt pline

de stele căzătoare peste mări,

acolo unde Îţi începe-mpărăţia

şi unde se termină orice vină

unde tăcerea Ta savant divină

nu-i altceva decât vinovăţia

de-a nu fi fost în stare niciodată

în mii de ani de rugi şi-ngenunchieri

să Te arăţi ori să vorbeşti ca, nicăieri,

prin suflet vreo-ndoială să se-abată.

PSALM 3

Mi-e sufletul ca o lămâie stoarsă

cu amăreala toată-n coajă strânsă...

Sunt toţi plecaţi, lumina-i stânsă

iar casa e, de hoţi, pe dos întoarsă

dar nici-un semn nu lasă-n urmă,

a căutării cu atâta sârg,

şi îndoieli bogate dau în pârg

în vreme ce credinţa ni se curmă

că mai rezişti pe tronul Tău de domn

şi de-asta, iată, însumi, Te îndemn

să dai, de n-ai murit, măcar un semn

că Te-ai trezit din mult prea lungul somn...

PSALM 2

Te căutăm dar nu Te mai găsim

iar vorbele-Ţi au devenit doar semne

făcute toate ca să ne îndemne

pe-aproape şi duşman să îi iubim

de parc-ar fi, din noi, bucată ruptă

ori parte dintr-un suflet peticit

în care şi iubirea s-a chircit

cu ochii umezi şi cu faţa suptă

nu de durere ci de spaimă-adâncă

şi, poate, de-o uşoară-ngrijorare

că la credinţa fără de hotare

primit-am numai o tăcere sfântă.

Tu, cel de-acestea toate mai presus,

mulţimi de fleacuri palide, lumeşti,

la toate cele simple, omeneşti,

răspuns ne-ai dat povestea lui Isus.

PĂRERI 15

Răbdarea şi insistenţa dau roade. Comuniştii şi securiştii au reuşit să devină şi stăpânii banilor. Când ai un popor divizat în cei care pot fi uşor aburiţi şi cei care trăiesc în nori crezând că sunt mai presus de noţiuni precum vot, drepturi şi obligaţii cetăţeneşti etc., nu poate fi decât aşa cum este la noi. De-aceea, simţind pericolul unei gândiri corecte şi al unui comportament responsabil din partea celor care trăiesc afară, s-a încercat din răsputeri eliminarea acestora prin restricţionarea accesului la urnă, o limitare prin procedee fizice ( numărul redus de secţii de votare, amplasate la mare distanţă unele de altele ), fiindcă celelalte nu prea mai funcţionează pentru ei. Nu poţi să-i spui celui de-afară că e o greşeală acordul cu FMI, când el ştie că este esenţial să aibă o înţelegere cu o bancă ce-i ia o dobândă cât mai mică sau că-i o greşeală să reduci salariile din sistemul bugetar ori pensiile de stat pentru a micşora sumele cu care te împrumuţi fiindcă, zi de zi, consumi mai mult decât produci în timp se el sau cei din jurul său îşi pierd slujbele din cauza crizei deşi nu lucrează la stat, ori să deplângi prin emisiuni televizate situaţia muritorilor de foame în vreme ce insişti ca pensionari de lux să (re)dobândească pensii speciale de 4.000 - 18.000 de lei care sunt, de cele mai multe ori, mai mari decât salariile pe care le-au avut şi pentru care au contribuit la fondul de pensii.

Adevărul e că toată lupta s-a dus, de la gândul rău pus lui Ceauşescu şi până azi, pentru bani, pentru averea statului la care contribuim cu toţii şi pe care o gestionează aleşii, urmaşi demni ai activului comunist şi ai securităţii, cu puternice rădăcini şi legături între ei, obedienţi unicului stăpân, cu nume de cod, avere. Nu ura faţă de comunism a produs evenimentele din ’89 ci faptul că, în comunism nu li se permiteau averi, acces la bănci, legături externe etc. Dar acum când le au vor şi lucrurile bune din comunism, adică victorie zdrobitoare în alegeri ( peste 70% ), MAN ( transformată în parlament ) să conducă după bunul plac, partid unic ( alianţă unică ), popor de asistaţi care să depindă de bunăvoinţa statului, cu salarii de 700 de lei şi reprezentanţi ai lui, aleşi ai săi, cu venituri de mii, zeci de mii sau sute de mii de euro, etc.

Sigur că pentru asta trebuiau să joace scenele împuşcării, mineriadelor, alegerilor libere, alternanţei la putere, în vreme ce spectatorii fideli participau ovaţionând, cei precauţi ezitând iar majoritatea, cu silă, refuzând permanent să aibă de-a face cu ei.

LA TRECUTU-ŢI MARE...

                                                                                                        
                                                                                 „în noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază” 
                                                                                                            - Epigonii - Mihai Eminescu

I-am văzut pe aleşii, realeşii sau culeşii PSD în plenitudinea manifestării lor ateo-comunistă. Congresul garnisit cu muzică şi bunăvoie nu se putea desfăşura decât într-o zi de vineri, în postul Paştelui. Altfel i-ar fi bănuit lumea că sunt creştini şi Doamne fereşte, ce mai explicaţii trebuia să dea moş nelu şi toţi colegii săi, adevărate exemple de moralitate, cinste, integritate şi respect pentru valorile democratice şi spirituale. Şi m-a uns la suflet, ca şi la PNL, victoria greu de anticipat, la aşa concurenţă, a unicilor candidaţi pentru funcţia de preşedinte, laureaţii netrebuind pentru a fi siguri de victorie, să dispară cu urna cu voturi. A fost o adevărată demonstraţie de competiţie democratică, ca în vremurile nu demult apuse când tov. nicolae ieşea, candidând singur, cu 99,9999999 % din voturi şi, până la urmă, a mierlit-o. Dar asta se putea întâmpla numai în comunism, în dictatură unde nevrozaţi de faptul că erau obligaţi s-aleagă pe unu din unu, oamenii s-au răzbunat crunt, dar nu se va întâmpla niciodată în democraţie unde se exprimă dorinţa de a-l alege pe unu din unu ceea ce conferă actului democratic atâta supleţe...

PSALM

Ce fel ai fost Părinte de ţi-ai lăsat chiar Fiul

să ducă de-unul singur povara de-a fi om

în lumea-n care visul se naşte fără somn

şi-n propriu-i trup, cu trudă, el îşi clădea sicriul

şi-o mamă fără vină să nască vinovată

pe-acela care lumii îi va clădi biserici

în care popii gângavi, bieţi slujitori himerici

de pântec mult prea hulpav şi gură depravată,

sfinţenia lor calpă îşi strigă-n gura mare,

din slujba lor modestă ei fac motiv de fală

căci prea aproape-i omul iar Domnu’-i vorbă goală

când ruga şi credinţa pierdute-s printre-odoare

şi-ai pătimit vreodată răzbunător cum eşti

zdrelind până la sânge, de-atâtea rugi, genunchii

cum au făcut bătrânii, cum o mai fac azi pruncii

ce cred că adevăru-i în traista-Ţi cu poveşti ?

VERSURI 30

La toate întrebările deznădăjduite

formulate vreme de-o viaţă

în mii de feluri,

rostite ori nu,

mi-a răspuns

întotdeauna promt

ecoul.

BALADA VIEŢII CA PREZENT

E ploaia ca un gând neterminat

oprit la marginea de jos a ceţii

întocmai cum toţi anii tinereţii

se bulucesc nebuni spre-anonimat

şi cum prezentul sfâşiat de picuri

se fragmentează nu în zile ci în clipe

ofrandă aşternută-ntre risipe

să-ncoroneze tristele nimicuri

spre mâine,-o nouă zi care începe

din reveria-n care lenevim

întinşi pe visele ce le topim

ca şoapte calde, scurse în ureche.

v       

Şi gândul e întreg dar nunai azi,

lumina, sunetul îţi scaldă chipul...

O să trăieşti cât se-ntrupează visul

ca-n flacăra prezentului să arzi !        

BALADA TĂCERILOR NECONTROLATE

Mi-e tot mai plină tolba dar vorbele-s puţine

şi tot mai greu mi-e gândul în slove reîntrupat

iubirea mea se-ascunde în fiece păcat

ce curge-n loc de sânge, năvalnic, azi, prin tine.

Dar nu mai am dorinţa şi nici puterea, parcă,

să-ncerc a zidi suflet precum făceam alt’dată,

căci doar făţărnicia cea cu dureri fardată

îşi mână încă-n voie preacosteliva barcă

dar nici o adiere în pânze nu-i mai suflă

şi vântul care-n vremuri furtunile stârnea

e leşinat pe maluri răpus de boală grea

şi-n propriile pene de-abia de se mai umflă.

Chiar gesturile mele, produse-n ralanti,

par mângâieri ridate, din ce în ce mai slute,

întârziate tandru prin amintiri pierdute

badijonându-ţi rana orgoliului de-a fi

când simţi că ce-i fiinţă din tine-i spre apus

un biet morman de poze în alb murdar şi negru,

din care se-nfiripă cânt monoton, funebru

cu bass-ul prea puternic şi-un treble mult redus.

PĂRERI 14

Tot ceea ce se-ntâmplă azi cu noua guvernare demonstrează ori că ceea ce făcea vechea guvernare era corect şi, prin urmare, era singura cale de urmat, ori că politicienii români, uzaţi de poveşti frumoase în opoziţie sunt incapabili, ajunşi la putere, să imagineze altceva. Nu se poate începe nimic, totul trebuie continuat ca să nu scoatem din pepeni ori din păpuşoi ( în stradă ) poporul olteano-moldovean suveran, altoit, în ultima vreme, cu tot mai mulţi lăstari bucureşteni şi ardeleni, şi care, chiar şi el, se lasă din ce în ce mai greu dus la urne.

Într-o vreme în care moda corsetului folosit nu pentru falsificarea aspectului ci pentru corectarea defectelor a revenit dovedindu-se un instrument absolut necesar, reprezentanţii cei mai diformi ai societăţii româneşti care ar trebui să-l poarte cu mândrie şi la vedere, arătând că doresc într-adevăr să-şi corecteze defectele, de fapt încearcă, disperaţi, să scape de el. Corsetele moderne, tot mai sofisticate ( dna, diicot, ccr, csm, sri, sie, ong-uri, etc. ), construite din materiale cât mai adecvate scopului, par a se dori tratate omogen, ca şi când ai putea folosi gipsul din cazul unei fracturi şi în cazul unei proteze dentare de corecţie. Şi, mai mult decât atât, nu-i laşi pe cei din sistem să decidă cine-o fixează ci pui portarul clinicii ori pompierul motivând că ei, oricum, îi ştiu pe toţi specialiştii din instituţie.

Totul trebuie făcut, pare-se, conform unui tipar arhetipal, „la zid părăsit / şi neisprăvit” dar nu de un meşter Manole dispus la sacrificiu, fie chiar şi minimal, ci de calfe şi zidari cu vocaţia sarmalelor şi micilor, ţuicii, vinului şi berii, manelelor şi, jenant de obsesivei, „noi suntem români”.