Mi-e tot mai
plină tolba dar vorbele-s puţine
şi tot mai greu
mi-e gândul în slove reîntrupat
iubirea mea
se-ascunde în fiece păcat
ce curge-n loc
de sânge, năvalnic, azi, prin tine.
Dar nu mai am dorinţa
şi nici puterea, parcă,
să-ncerc a zidi
suflet precum făceam alt’dată,
căci doar
făţărnicia cea cu dureri fardată
îşi mână încă-n
voie preacosteliva barcă
dar nici o adiere
în pânze nu-i mai suflă
şi vântul care-n
vremuri furtunile stârnea
e leşinat pe maluri
răpus de boală grea
şi-n propriile
pene de-abia de se mai umflă.
Chiar gesturile
mele, produse-n ralanti,
par mângâieri ridate,
din ce în ce mai slute,
întârziate
tandru prin amintiri pierdute
badijonându-ţi
rana orgoliului de-a fi
când simţi că
ce-i fiinţă din tine-i spre apus
un biet morman
de poze în alb murdar şi negru,
din care se-nfiripă
cânt monoton, funebru
cu bass-ul prea puternic şi-un treble mult redus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu