Către bârlog se târâie lumina
stoarsă de vlagă,-ncet şi
prăfuită,
seara cocleşte-azurul,
surghiunită
de întunericul pătruns de
vina
intrării zilei tale-n a mea
noapte
să-mi ciuruiască somnul fără
vise
în care, doar uitarea,
pare-mi-se,
încoronată e, regină, dintre
toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu