De ziua ta, deci
şi a mea , fireşte,
PROFESORE, îţi spun: Să
ne trăieşti !
Căci nu iubeşte
cine nu trăieşte
Şi viaţă nu-i
atunci când nu iubeşti.
Nu-ţi pară
meseria o corvoadă
Şi nu privi
mereu în urma ta
Iar din triumf nu
face o bravadă
Şi nici statui
să-ţi facă n-aştepta.
De comunist a
fost sau democrat
Ori turnător sau
poate dizident
Un senator
războinic ori paşnic deputat,
Pe toţi tu i-ai
trimis în parlament.
Aşa că azi, te
bucură de toate,
De milă nu-ţi
mai plânge! Umilit,
Stai pentru-o
clipă drept şi te socoate
Cât ai iubit şi
cât ai fost iubit.
Şi din covrigul
aruncat cu silă
Să potolească
gloata hămesită,
Ţie-ţi rămâne,
ca întotdeauna,
Tot gaura umilă
şi spăşită...
De-aceea azi, să
le-oferim prinos
O gaură spăşită,
de din dos,
Pe care,
pentru-a dobândi virtute,
Cu patimă, cu
toţii, s-o sărute !
Nepoata-mea s-a facut educatoare. Desi castiga miserabil, inclusiv mai putin decat primea ca vanzatoare, in mintea mea de om nebun ("cu burta plina", etc.), consider ca are cea mai frumoasa meserie din lume... (Nu stiu daca e talentata sau nu, dar sunt sigura ca-si da silinta enorm...)
RăspundețiȘtergereAr trebui sa tac (e clar: de inteles s-a dovedit deja ca nu pot intelege nimic...) si sa ma ascund sub masa de rusine, cand stiu exact cum fostii mei invatatori/profesori/educatori traiesc (sau mai bine zis mor) din pensii mizerabile. (Recunostinta mea nu tine nici de foame, nici de frig, nici de medicamente... si nu poate acoperi miile de gauri de covrig)...
Desi o iau pe dealuri serios cand va citesc, va multumesc ca n-ati renuntat...