Ascult mereu căderea ta în
vis,
îţi însoţeşte muzica plutirea,
ce pare că-i tăcerea-n care
mi-s
purtat să-ţi mângâi, tandru, unduirea.
Printre sonate, fugi ori simfonii
uit, biciuit de note, să mă
tem
când melcii se retrag în
cochilii
sub deznădejdea unui, ultim, requiem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu