Sunt
atât de mulţi, azi, Doamne,
pe
la cumpăna tăcerii
unde
înflorit-au merii
refuzând
să aibă poame
fiindcă
le-ar spori durerea
şi
le-ar rupe crengi mulţime
când
aşa nu-ţi cere nime’
să-i
împărtăşeşti vegherea
şi
te uiţi în lung de drum
cum
la alţii numai vin
furii
pe sub cer senin
să
îi facă foc şi scrum
cum
pe noi ne-au fost făcut
nu
demult, în pragul serii,
când,
peste culoarea mierii,
şi-a
pus cerul vânăt scut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu