BALADA ULTIMEI ILUZII

Plutesc iar amintirile prin beznă

ca păpădii purtate de zefir

când flori de câmp ne mângâie pe gleznă

şi, rătăcite, vorbele se-nşir’

din ce în ce mai rare prin eter

sporind geometric tot confortul

prin gândul tău cucernic-efemer
nostalgic pe-unde le mai poartă rostul

ca dincolo de sensuri şi-ntâmplări

să piuie la vama dintre lumi

când peste noi se-ntind înnourări

şi se destind când vina ţi-o asumi

ori când te-oferi, avid să te privesc

cum te-oglindeşti în lacrima de cer

crezând că eşti tot ceea ce iubesc.

Dar, eu sunt mult prea singur şi... stingher.