POPI şi GROPARI

           S-a repetat obsesiv că secolul XXI ori va fi religios ori nu va mai fi. Îngrozit de posibilitatea apocalipsei, fostul ateu român, sau, poate, agentul sub acoperire al ortodoxiei, din vremea comunismului, adică cetăţeanul român, care se voia şi cu ucigă-l toaca pe pământ şi cu sufletu-n rai, s-a bulucit la iertarea păcatelor şi spălarea sufletului cu înălbitorii cereşti, convins că sufletul său strident colorat va deveni imaculat.

Din nefericire, nu s-a întâmplat deloc aşa, fiindcă petele au devenit din ce în ce mai profunde şi mai dizgraţioase. Mesajul receptat, lansat în societatea occidentală şi valabil pentru ea, nu era potrivit pentru noi care, oricum, ne-am bazat mai mult pe instinct. Nu de miruire aveam nevoie, nu de căpătuire ci de raţiune, de echilibru iar asta însemna educaţie / autoeducaţie şi disciplină / autodisciplină. Am văzut câini, lei, tigri, cai sau elefanţi dresaţi dar n-am prea văzut pisici, bivoli / vaci, măgari, capre sau oi, oricât de mult se vorbeşte despre inteligenţa lor superioară. Şi asta, probabil, pentru că au un prea mare spirit de independenţă, se supun doar când vor şi cui vor, uită repede şi-i urmează pe aceia care le vorbesc aşa cum le place să audă sau îi ademenesc cu te miri ce fleacuri.

Iar urmaşii sunt atât de vulnerabili şi expuşi tocmai din cauza slăbiciunilor perpetuate şi amplificate, a libertăţii devenite anarhie, a educaţiei devenite spoială şi a credinţei devenite modă.