Pier una după
alta aşteptări
şi vina
cucereşte lent văzduhul
când lenea-şi
întronează calmă duhul
în veghea aspră,
fără de visări
pe care-n
hibernare rătăcite
le mai hrănesc
cu boabe mari de rouă
când norii
hiperbolici parcă plouă
iluzii de
orgolii cotropite.
Privirea
înainte, pieptu-n faţă
umflat de-nchipuire
pe măsură
izvorul de
cuvinte, nepotolita gură,
ne bagă mintea în
eterna ceaţă,
a primului între egali ogor măreţ
şi a balanţei
veşnic măsluite
prin care, pe
spinările-arcuite,
aleargă dracul –
cal şi călăreţ – .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu