PSALM 5

Sunt strajă azi doar vanităţii mele

culese ori păstrate-n tomuri mii

rămas la senectute-ntre copii

ca rătăcita lampă printre stele

şi-ncet, încet lumina-i tot mai slabă

pe lângă mine trec meteoriţi

să ardă prea devreme ispitiţi

în haosul din jur, în mare grabă...

Ce pot să spun ori cum să-i mai opresc?

În vremea mea şi eu ca ei am fost

ca să ajung bătrân şi fără rost

niscaiva milă, Doamne, să-ţi cerşesc

deşi de tine-adesea mă-ndoiesc

– îmi pari nepăsător, ba chiar senil –

mărturisesc naiv, ca un copil:

iubindu-Te, pe mine mă iubesc!