E
vremea tot mai grea şi-apăsătoare,
se
scurge peste noi luând cu sine
tot
ce-i prisos, spre lumea care vine
domol
să-nece razele de soare
în
care, cufundat precum Ahile,
imun
la întuneric să devin,
m-am
răsfăţat în propriul destin
trăindu-mi chiar şi nopţile ca zile
prin
care totul pare dilatat
ca
şi când viaţa-ntreagă e acolo
dar
neştiind că-n lumea lui Apollo
e-un
preţ cu mult mai mare datorat
şi-n
care numai timpu’-i vămuit
trudindu-ţi
trupul şi sleind suflarea
ca
să-ţi fixeze drumul pe cărarea
spre-nsingurarea
fără de sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu