Mi-s un călugăr prins
între păcate
cu suflet înăcrit de
aşteptare,
de-atâta vreme jinduind
iertare
pentru dorinţele
neconsumate.
Destrăbălarea simţurilor
mi-a fost slugă
şi-am flagelat lascivele
plăceri
ce-au dat târcoale
răscolind tăceri
şi mi-au ucis cuvintele
din rugă
dar n-am primit vreo
veste şi, amarnic,
ca sub pedeapsa mărului
cu rod
m-am zvârcolit eu,
şarpele nerod,
făr’ de pereche să rămân,
zadarnic
căci visele-au fost
unicul refugiu
în care tu m-ademeneai
mereu
cu vorba către Dumnezeu
şi trupul gol, lasciv,
sub giulgiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu