Am întâlnit-o în copilărie, m-a fascinat într-atât
încât am crezut că ea e Miracolul.
Îmi spunea tot ce doream, cu puţine,
foarte puţine cuvinte.
În sfârşit, îmi găsisem tovarăşul, confident şi mentor...
Era mai mult decât o poveste
era izvorul gândurilor de dincolo de vorbe
a lumii văzute sau închipuite
auzite sau pipăite,
din vârful degetelor sau de dincolo de pleoape.
Am întors filele,
am mângâiat micile căsuţe ce ascundeau
atâtea minuni în cotloanele lor
şi pe care tot mai puţini,
chiar dintre apropiaţii mei,
săreau gardul
spre-a zvârli o privire măcar
prin geamurile
acoperite
de praful stârnit de construcţia
în vecinătate
a blocurilor turn,
cimitire informaţionale,
într-o vreme deformată
de inflaţia socializării,
de pauperizarea
comunicării.
O aud ieşind sfioasă, seară de seară,
ca în toţi anii scurşi peste noi,
– ea mai suavă, din ce în ce mai stilată, mai elitistă,
eu, relativ, mai înţelept –
din paginile volumelor stivuite
la capătul patului
încă din acele timpuri,
ca o apărătoare devotată
a viselor mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu