Gânduri

Acum, la finalul exerciţiului de versificaţie pe care aş putea să-l numesc simplu Arca sonet, e vremea unor lămuriri. Poezia cu formă fixă, strunindu-ţi impulsurile pentru a se putea plia pe forma rigidă, te disciplinează dar îţi relevă şi limitele, mai ales atunci când exersezi în spaţiul unei anume teme. Fără altă dorinţă decât aceea de a mă surprinde pe mine însumi meditând, la un moment dat, pe marginea unei/unor teme, am scris cele 12 sonete ( alegere deliberată, dată fiind simbolistica multiplă a numărului ), ca o verbalizare a obsesiei legate, pe de o parte de credinţa puternică în Dumnezeu ( trăire extremă, resimţită acut visceral ) şi, pe de altă parte, de, aproape, convingerea ( logico-raţională ) că El nu există iar eu, om al sec. XXI, ar trebui să încetez a-L responsabiliza permanent pentru tot ceea ce iubesc, admir, detest, urăsc, înţeleg, invidiez, îmi depăşeşte puterea de înţelegere, etc. şi care, în esenţă, mă ţintuieşte definitiv în perplexitatea precarei condiţii umane.

Luna august va fi a haiku -lui, numărul fiind acelaşi, şi, probabil, voi posta mai multe comentarii sau texte aparţinând altor genuri. Îmi rezerv însă şi dreptul de a reveni asupra unora dintre textele apărute deja, modificându-le sau chiar ştergându-le.