Ne-apropiem de termen şi eu şi tu deodată
Şi-nvolburate gânduri prin minte ne colindă
Când binele şi răul din lume nu se schimbă,
Cum calea, El, de-acum ne-o mai arată ?
Ne poartă-aşa, cu vorba, de la-nceputuri încă
Şi să-L urmăm ne cere, în pace şi-n credinţă,
El, singur, preamăritul, care-a născut fiinţă
Cu răsuflarea-I caldă, puternică şi-adâncă.
Dar cât de mult El s-a schimbat de-atunci...
Cel, altădată, aprig şi-arţăgos a devenit
Un moş, uitat de vreme, cu toane şi sucit
Rămas să rătăcească printre bătrâni şi prunci.
Şi, iată, ajuns singur, te-ntrebi care ţi-e rostul
Când vezi că din credinţa-ţi ai mai rămas cu...postul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu