Răpus de insomnie, cu visele ucise,
Înalt prelat al vieţii şi cioclu de litanii,
M-alătur nostalgiei în care, astăzi, mi se
Scufundă amintirea şi mi se-neacă anii.
Nu ştiu de era bine ori, poate, nu era,
Să-ntemniţez iar gânduri sub clopotul tăcerii
Când, peste arcul bolţii, trăsura ne purta
Către-nceputul toamnei, dinspre sfârşitul verii.
Cu degetul, pe frunte, conturul unui rid
Îl urmăream şi, tainic, surâsul de pe buze...
Iar pleoapele-obosite, în ochii tăi închid
Discreţia unei lacrimi, privirea unei muze.
De-ai fi trecut prin viaţa mea mai des
M-aş fi, la umbra Ta, eu, astăzi, recules.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu