Apune-o viaţă dar se naşte-o moarte,
Dispare fericirea dar ura îi ia locul.
În luciul apei calme când se priveşte, focul,
Ca de-o fiinţă dragă, de sine, se desparte.
Ca el arzând, la fel de nesupus,
Îmi preamăream virtutea în ochii-ţi oglindită.
Spre-a evita, iubito, căderea în ispită
M-am lepădat de tine ca Petru de Isus.
Apoi, eu ţi-am clădit zeci de palate
Şi piatră, lor, de căpătâi, le-am pus,
Asta-nsemnând că, veşnicul supus,
Uitării tale i-a călcat pe moarte.
Pecetluită numai de-un cuvânt,
Iubirea-mi te urmează şi-mormânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu