Erai pierdut şi nu Te descurcai
Deşi aveai putere câtă-ai vrut.
Dar nu ştiu când şi ce cu ea-ai făcut
Şi-ai fi pierit de, Tu, nu mă creai.
Mă-ntreb cum mi-am adus aminte,
Memoria, doar, mi-ai şters-o la-nceput
Dar martor mi-s că, singur, aş fi vrut
Să-mi potolesc şi patimi şi dorinţe.
Prea repede mi s-au muiat genunchii
Şi-am ridicat privirea către cer.
Tot încercând să aflu-al Tău mister
Eu Te-am strigat urlând din toţi rărunchii.
Deodată m-a cuprins mare ruşine...
Uitându-mă spre Tine, eu, mă vedeam pe mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu