PĂRERI 20

„Mitică, nu este mahalagiul peiorativ şi nici moftangiul, ci „bucureşteanul par excellence“. Mitică are savoarea unui şpriţ uşor de vară, are geniul unui Păcală ajuns la oraş. Perenitatea lui, dacă şi atît cîtă există, vine din această moştenire şi prelungire a unui geniu popular difuz şi nu constituie cîtuşi de puţin o pervertire sau decădere a „sufletului“ etern al neamului românesc... ...Caragiale nu „se rîde“ niciodată de oameni! Într-o lume al cărei temei este derizoriul, Mitică este astfel actorul vital care se ridică prin joc deasupra acestuia. Ceea ce nu înseamnă că, în jurul său, vizionarul Caragiale nu recunoaşte o sumedenie de Mitici rataţi, ipocriţi, veleitari, frustraţi ş.a.m.d.” - Vintilă MIHĂILESCU - Ţara lui Caragiale şi reabilitarea lui Mitică,  aparut in Dilema veche, nr. 456, 8-14 noiembrie 2012

În cei 130 de ani trecuţi de la vremea lui Caragiale, Mitică a conservat „savoarea unui şpriţ uşor de vară” dar şi plăcerea taclalei, a micii bârfe, a taifasului prilejuit de şpriţ. Dar lumea lui Păcală ajuns în capitală este una restrictivă, redusă la spaţiul mesei sau al terasei unde se produce, ca reprezentant al „<<sufletului>> etern al neamului românesc”. Nu despre acest Mitică având „geniul unui Păcală ajuns la oraş” vreau să vorbesc  ci despre acea „sumedenie de Mitici rataţi, ipocriţi, veleitari, frustraţi ş.a.m.d.” fiindcă ei alcătuiesc, azi, majoritatea societăţii în care trăim. Şi pentru că ei sunt, cu toţii, hopa mitică, indivizi capabili să se descurce în orice societate, în orice lume, în orice meserie. Ei sunt acele creaţii ale comunismului ce ofereau societăţii, oricând, indivizi capabili să ocupe orice post, de la secretarul de partid la liderul de sindicat, de la membrul MAN, la membrul obedient al Academiei Române.Toţi, dar absolut toţi, erau convinşi că numai şi numai ei erau potriviţi pentru funcţia ocupată, că partidul / ţara, i-a ales pentru priceperea şi pregătirea lor fără cusur.

Astăzi e la fel. Fiecare Mitică face tot posibilul pentru a primi o funcţie. Nu contează cum. Că e cumpărată, că e aranjată, funcţie să fie. După care nu mai conteneşte să se admire cât e de deştept şi de apreciat dacă i s-a dat o astfel de funcţie. Şi se lipeşte de ea. Dacă are noroc şi are cu atât mai mult cu cât funcţia este mai bine plătită, lipiciul este contractul beton pe care-l face la numire astfel încât orice posibilă schimbare produsă de duşmanul politic să-i aducă despăgubiri incredibile, dacă se realizează.

Aceşti Mitici sunt eterni. Ei supravieţuiesc oricărei schimbări de regim. Pentru că, de fapt, ei sunt, dintotdeauna, Hopa Mitică.

GÂNDURI 19

Evoluţia noastră de după naştere se află sub zodia curiozităţii. Descoperim lucruri, trăiri, oameni, fenomene şi chiar dacă, uneori, nu suntem siguri că ele sunt în totalitate descoperirea noastră, suntem convinşi că, felul în care le percepem şi le interpretăm este unic iar dacă noi nu le-am fi băgat în seamă, n-ar fi existat în felul în care există.

Vine apoi o vreme în care luăm totul ca pe ceva normal, dat de cineva şi nu ne mai punem nici un fel de întrebări deoarece pe toate le găsim atârnate în cui, le luăm şi le punem înapoi, după bunul nostru plac, prea ocupaţi cu probleme de oameni mari şi serioşi: muncă, familie, muncă, familie, muncă, muncă...

Te trezeşti c-ai îmbătrânit şi te uiţi plictisit în jurul tău, satisfăcut că toate lucrurile au fost inventate, că aproape nimic din ceea ce ai nevoie nu lipseşte ba că unele sunt chiar în plus şi că, nu trebuie ca tu să inventezi ceva. Şi asta îţi dă toată molcoma curgere a vremii de care ai avut nevoie şi pe care, de fapt, ai căutat-o întreaga viaţă dar cu care, acum, nu mai ştii ce să faci.

Poate că totuşi ar mai trebui ceva inventat... un fel de fus pe care să poţi toarce toată liniştea pe care o dobândeşti când nu mai ai nevoie de ea.

BALADA ABOUT MYSELF ( autoportret )

E, vanitatea, -ntâiul meu defect

ce scurmă-adânc în tot ce-am fost şi sunt

ori ce voi fi, ca, şi dincol’ de mormânt,

într-un etern anonimat să mă topesc,

să pot plăti cuvântul din tăcere

şi gândul exprimat printr-o privire,

convingerea că-n orişice iubire

nu lăutarii nasc nici dor şi nici durere,

că poţi să stai deoparte să priveşti

şi saltimbanci şi clovni năuci

ce, veşnic, te îndeamnă să apuci

pe drumul lor, pe care nu-l doreşti...

Dar eu refuz să fiu cu ei asemeni,

căci lumea lor îmi pare-un loc burlesc

în care toţi, pe rând, se străduiesc

să scape de pedeapsa de-a fi oameni.

PSALM 6

Roiesc în mine şi-mprejurul meu

contradictorii, aprigi, sentimente

şi călătoare gânduri penitente

la focul ce se zbate-şemineu

la fel ca Tine-n lumea ce-ai creat-o

îngenunchindu-l pe Adam femeii

ca, prins la marginea cenuşii şi-a scânteii,

să uiţi, lumina pe-ntuneric, când ai dat-o.

Şi-acum, la orbi, în ceasul nimănui

scăpare cauţi doar pe promisiuni

turnate în urechi ca de bătrâni

ce-aud numai ce vor, nu ce le spui.

BALADA FEMEII IT

Se virusează molcom hardul tău

şi ramii ţi-s doar plăci decorative,

upgrade-ul nu-l mai faci..., ca prin arhive

nucleul CPU se mişcă greu.

Un home PC ai devenit de mult,

îţi mai arunci doar ochii pe fereastră.

De-acolo unde pasărea măiastră

cânta alt’dată, văd că tu te-ai smuls.

Nici cooler-ul nu mişcă, sunt arse circuite

căci rod iar viermii minţii prin lumile IT

dar ţie nu-ţi mai pasă fiindcă de-acuma ştii

cum tropăie troienii pe pajişti părăsite.

PĂRERI 19

Visuri de fum... 

Asta este imaginea potrivită pentru toţi aceia care, ignorând succesul de carton, banii ce creează dependenţă şi-ţi schilodesc sufletul şi caracterul, poziţia socială într-o lume în care dacă nu provoci teamă nu beneficiezi de vreo urmă de respect, în care dobitoci cărora le cari progeniturile în spate suportându-le logoreea, obrăznicia, îngâmfarea sau ignoranţa amplificată, paradoxal, de fiecare zi de prezenţă la şcoală, trec pe lângă tine, deşi au ceva mai mult de jumătate din vârsta ta, fără să te privească, fără să schiţeze o urmă de salut, o umbră de surâs. Sunt oameni cu stare, care s-au ajuns, muncesc în occident ( şoferi de tir, îngrijitoare de bătrâni, salahori, culegători de căpşuni, de moecovi ori de castraveţi ), mulţi dintre ei, după cum se vede, epuizaţi prin cultura mare, se-ntorc să-şi definitiveze formarea intelectuală prin urmarea unei facultăţi, de preferinţă psihologie, drept, jurnalism ori ceva economic ( şi asta pentru că, dac-ai cunoscut ceva lume sau te-ai descurcat cu nişte bieţi bătrâni, eşti dotat pentru psihologie, dacă ai plătit ceva amenzi şi ai citit procesele verbale, te-ai lămurit cum stă treaba cu legea iar dacă mai faci şi-oleacă de pârnaie eşti pregătit şi pentru doctoratul copy-paste, de tip ponta, dacă ai reuşit să-ţi iei o maşină, să plăteşti studiile copiilor ori să-ţi repari casa din banii câştigaţi prin lume, ştii care-i treaba cu finanţele iar cu jurnalismul, nu mai vorbim, de vreme ce prin anchetele tale ai aflat totul despre jumătate din oraş, şi te răsteşti ori te stâmbi, la cei care te deranjează, mai expresiv decât maimuţele pamfletare de la nenumărate posturi de televiziune ).

Sigur că, în această inflaţie de valori certificate prin diplome obţinute cu note foarte mari, în nouăzeci şi ceva la sută, cu referate copy-paste în loc de examene adevărate, ori cu examene la care fiecare se grăbeşte să ajungă cu câteva ore mai devreme în sală pentru a-şi ocupa un loc strategic, în care să poată copia, fiindcă, dacă ajung în primele rânduri, va fi măcel curat, tu, om care ţi-ai pierdut mare parte din viaţă cu creionul în mână, subliniind, copiind şi memorând citate, făcând scheme şi repetând, înainte de culcare sau în nopţile de insomnie din sesiuni, posibile variante de subiecte, tu, care descopereai că în fiecare minut mai ai ceva de învăţat, te simţi astăzi stingher şi nesigur în faţa atâtor diplomaţi şi titraţi şi, dacă ai ghinionul să nu deschidă gura, poţi chiar intra în panică. Dar dacă ai norocul să deschidă gura şi, slavă domnului, ca fiinţe hipersociale ce sunt, nu pot să n-o deschidă, te-ai liniştit... În faţa ta sunt oamenii aceia pe care-i ştiai, care n-au avut, nu au şi nu vor avea nimic de-a face cu intelectualul chiar dacă s-ar îngropa în diplome, oameni care aproape te urăsc pentru că tu îi ştii ori ştii că succesul ori poziţia lor socială stă pe nisipul/putregaiul/indolenţa din preuniversitar.

Şi, retrospectiv, munca unui dascăl ce, conştient şi asumat, a renunţat la cele deja numite pentru a turna fundaţii şi a forma caractere se dovedeşte, de cele mai multe ori, visuri de fum...        

BALADA SORŢII ASUMATE

Din tot ce-a fost, din tot ce-a mai rămas

sub colburi se arată uneori,

doar, poate, dătătorul de fiori

drum abătut spre ultimul popas.

Sunt numai buruieni pe partea ta,

scaieţi şi câte-o salcie scorburoasă

din care bufniţa, bătrâna curioasă,

aruncă reci priviri de peruzea.

Cealaltă parte plină e de flori

multicolore şi înmiresmate

dar sensurile-s clare, demarcate,

şi nici o staţie-n care să cobori

şi, dac-ar fi, n-ar mai avea vreun rost,

alegerea-i făcută prea demult

când gândurile, năvălind tumult,

ţi-au râs prelung, cu glasuri care-au fost

topite-n joc şi multe bucurii

pe care, zi de zi, se-aşterne ceaţa

ca-n ascunzişul ei să-ţi devoreze viaţa

ceasornicul pierdut prin bălării.

PĂRERI 18

Diferenţa între ceea ce mai cred eu că este educaţia şi ceea ce a devenit ea, este atât de mare, aproape o prăpastei, încât, dacă aş continua, aş compromite, în câţiva ani, tot ce-am clădit o viaţă, toate principiile s-ar duce dracului, ca şi când, slujindu-l o viaţă pe dumnezeu, în ultimele momente, şi fără a fi neapărat obligat, i te alături celuilalt, fiindcă toţi cei din jurul tău i s-au alăturat.

În tinereţe, credeam că trăiesc într-o lume a compromisului, comunismul reprezentând mediul creat pentru asta. Şi, într-adevăr, aşa era dar, mi-am dat repede seama, numai pentru cei care doreau să promoveze în top, cei care, ca persoană / om / specialist nu reprezentau mare lucru şi voiau piedestalul comunist pentru a fi văzuţi de toată lumea chiar dacă erau detestaţi. Dacă îţi vedeai de drumul tău şi când, eventual, ţi se propunea, spuneai că nu eşti pregătit, că nu meriţi, erai lăsat în pace. Astăzi, tot felul de forme şi formule de evaluare şi autoevaluare, te pun în situaţia fie de a minţi fie de a face lucruri tâmpite / cretine / stupide pentru că nişte indivizi s-au oferit să complice lucrurile şi au reuşit să se impună şi să impună excesul de zel care devine obligaţie generalizată. Se ştie că în ciclul primar sunt calificative, nu note. Aceste calificate au un grad foarte mare de toleranţă, f.b.-ul acoperind plaja de la 8 la 10, tocmai pentru a evita stresul inutil al copilului sau al părintelui. Credeţi că ilustrele minţi ale învăţătoarelor şi inspectoarelor din primar au putut accepta o astfel de situaţie? Ele au inventat treptele care te duc de la limita inferioară spre cea superioară, unde zecele este notat cu f.f.f. bine cu felicitări. Şi de-aici s-a declanşat isteria totală fiindcă toţi ( copii şi părinţi ) plâng cu zece rânduri de lacrimi şi cer explicaţii dacă nu au şi felicitările în coadă.

Pentru mine educaţia a fost bazată pe principiul porţii deschise şi-a vorbelor lui Isus, lăsaţi copiii să vină la mine, iar ei, toţi care voiau, se apropiau, mai sfioşi sau mai îndrăzneţi, dorind să asculte, mai ales să asculte, ori să vorbească. Astăzi, aproape toţi stau la poartă, strigând sau înjurându-te, nemulţumiţi că-i obligi să te asculte ori să înveţe de la tine lucruri de care oricum nu au nevoie. Culmea este c-am ajuns să le pretind să respecte doar două cerinţe: să vină la şcoală şi să nu vorbească, între ei, în ore. Şi nici astea nu sunt îndeplinite, li se par prea multe. Singura rezolvare ar fi ca şcoala să fie plătită fiindcă, se pare, pentru tot ceea ce este pe gratis, respectul este zero.

 

PĂRERI 17

Mi-aduc aminte cum, de nenumărate ori, am asistat la atitudini admirative superlative, provocate unora de faptul că anumiţi indivizi aveau bani mulţi, atitudini concentrate în expresii de genul Bă, ăla are bani, bă! sau Bă, habar n-ai ce de bani are ăla! ori Bă, nu te pune cu ăla, că are bani de te-ngropă!. Şi, de fiecare dată, mă gândeam la situaţia similară în care, spărgându-i unuia capul, să exclami siderat: Bă, ăsta are creier !, deşi, existenţa materiei, nu garantează folosirea profitabilă a ei. Sigur că, aşa cum unii ţin banii la ciorap pentru vremuri grele, e posibil ca alţii să păstreze creierul, alimentându-l numai atât cât să-l ţină în stand by, iar la o adică, vorba lui Caragiale, pac la Răsboiul. Altfel nu-mi explic proverbul care spune Cu prostul ( =ignorantul ) să nu te pui că are mintea hodinită. Dar mintea odihnită, în foarte puţine cazuri e folosită pentru recalificări serioase, reprofilări, cotituri în carieră, fiind, în majoritatea sufocantă a situaţiilor,  folosită pentru acumulări de acte, de diplome, de hârtii, şi rezultatul e similar: priceperi, competenţe de carton. La fel şi cu banii... E, până la urmă, tot un fel de şmechereală, de superficialitate ce transmite mesajul clar: vezi, măi, tocilarule, ţi-ai pierdut juma’ de viaţă tocind şi eu, care m-am distrat, mi-am trăit tinereţea, sunt, acum, la acelaşi nivel cu tine... Ba, de cele mai multe ori, după stilul promovărilor din scumpa noastră ţărişoară, e mult mai sus decât tine, scuipându-ţi, cu mândrie patriotică ( fiindcă poziţia obţinută e, întotdeauna şi exclusiv, în sistemul de stat ), în cap.  

Singura mea îngrijorare e legată de momentul în care prostul cu bani va putea să-şi cumpere mai multe vieţi cu banii săi deşi se spune că, oricum, prostia este infinită, doar inteligenţa-i limitată. Atunci, într-adevăr ar fi o problemă dar, dacă ne gândim că şi dintre cei cu creier au bani, situaţia, poate, nu e chiar dramatică.

BALADA RETROSPECTIVEI

Ne cernem viitorul prin sita de trecut

şi teama ne cuprinde, cea fără de motive,

precum căderea nopţii nemărginit se-ntinde

acoperind regrete cu taine de demult.

Mă mângâie pe creştet iar, de copil, o mână,

mi-s nopţile mai grele ca zilele în care

smulgeam din mine clipe şi-apoi, cu fiecare,

reconstruiam iluzii zidindu-le-mpreună.

S-au spulberat sub vremuri şi duse-s pe pustii...

căci, mersului, popasul i-a luat de-o vreme locul

şi-acum, privind în urmă, zadarnic caut rostul

din visuri fără margini ori nopţi de insomnii.

POPOR NEVRICOS 3

Sunt, fără doar şi poate, un individ capabil să transforme orice cuvânt într-o imagine şi nu mi-a fost dată o imagine mai cutremurătoare, mai scabroasă, mai inumană, mai nefirească decât cuvântul gay.

Dar era imaginea mea şi nu a lor, eu eram acela care nu puteam accepta normalitatea într-o  astfel de relaţie, mai ales când imaginea apărea cu bărbaţi fiindcă altfel, dacă la mijloc erau cupluri de femei, mă suspectam, ca să fiu sincer, şi de oarecare „perversitate”. De aici şi până la cuvânt, ca să nu mai vorbesc de manifestaţii împotriva unor astfel de relaţii, este o cale pe care n-am s-o străbat niciodată şi n-am să înţeleg vreodată de ce este nevoie să se pronunţe popii vs. psihologi, creştinii vs. atei, noua dreaptă (??!!) vs. cine? (- vechea stângă / noua stângă / vechea dreaptă / pro diversitate, etc. ?? ), deşi, când aud câteodată pe câte unul că ar trebui să introducem în constituţie că suntem un popor fundamental creştin, mă trec fiori mai reci ca pe vremea comunismului, fiindcă mă gândesc la ce s-ar întâmpla dacă s-ar mai naşte şi situaţii de felul majoritarii creştini vs minorităţile musulmane / budiste / atee, etc. Şi-apoi, motivaţia că a fi altfel, adică gay,  nu-i un lucru firesc, e cât se poate de puerilă. Dar, după 23 de ani, cu proces câştigat în instanţă, să nu restitui bisericile greco-catolicilor, numai pentru că nu vrei şi, fiind majoritari, poţi să faci asta, este un lucru firesc? Să refuzi, ca preot, să-l îngropi pe cel mort pentru că nu şi-a plătit cotizaţia la biserică de câţiva ani, este un lucru firesc? Să refuzi o slujbă simplă cuiva care a decis că, după moarte, vrea să fie incinerat, nu înmormântat, este firesc? Mie mi se pare mai mult o dovadă de forţă, de dictatură şi de înstăpânire nu numai a lumii acesteia ci şi a celei de dincolo, ceea ce, pentru vremea în care trăim şi lumea în care vrem să trăim, este, cel puţin, nepotrivit dacă nu jenant.

Fiinţă sau lucru, omul este un obiect al cunoaşterii ( cunoscut / cunoscător ), singurul care-şi permite să treacă prin raţiune şi în cuvânt ceea ce simte dar nu este obligat să facă asta. Din nefericire, cei care se manifestă public în această dispută absolut inutilă, sunt mai mulţi decât cei care, anul trecut, au reuşit să răstoarne guvernul. Cred că, într-o lume de mutanţi, românii ar avea capul în stomac, crucea pe piept şi cuvântul spiritualităţii româneşti, duh, moştenit de la bunica noastră, latina, ( nu-i aşa??? DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ◊Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl.duhŭ. Sursa: DEX’98 ) şi sub nici o formă cuvântul spirit, imprimat 3D pe spate, vizibil, ca zidul chinezesc, de pe lună.

Cum poţi să nu iubeşti această ţară, când îţi oferă atâtea manifestări viscerale şi deci, tot atâtea, motive de meditaţie şi de raţionalitate?  

Coloana vertebrală la nevertebrate 8

Vai ţie, îmi spuse femela miriapod,

creierul tău arată ca un ghem de râme

contorsionate de spaimă

şi sufocate de-mbrăţişări,

în vreme ce

ochii tuturor masculilor alfa

sunt aţintiţi

pe trupul meu mlădiu,

râvnind la-mbrăţişarea

celor 99 de perechi

de picioare

ale mele.

Vai mie...

PĂRERI 16

Copilăria pierdută pare o sintagmă desuetă în mileniul trei, când prosperitatea globală, în pofida scepticilor şi pesimiştilor, a atins apogeul. Mâncarea de zi cu zi nu poate constitui o problemă atâta vreme cât se aruncă mii şi mii de tone de mâncare zilnic. Clasa politică, suflătoare de serviciu în jarul nemulţumirii permanente a oricărui popor, clasă ce îşi urmăreşte numai şi numai propriul scop, acela al ajungerii la putere, contribuie la trecerea din stand-by a maselor, în starea pornit. Şi această trecere e mare consumatoare de energie, o energie pierdută doar pentru a beneficia de o simplă resetare şi nimic mai mult. Nemulţumirile aprinse sunt orientate spre domenii cu bătaie lungă şi mai greu de măsurat imediat: educaţia, sănătatea, justiţia. Mânia primitiv-proletară, ieşită din matcă, inundă totul cu excepţia bisericii, stâlpul moral al unei societăţi corupte, fără prinţipuri.

 În aceste condiţii frământările incendiază minţile adulţilor şi, indirect, ale copiilor. Interesul acestora pentru şcoală se apropie de zero fiindcă e văzută ca o pedeapsă. O instituţie despre a cărei ineficienţă se vorbeşte permanent, cum poate să fie frecventată cu încredere şi plăcere? O instituţie prin care au trecut toţi oamenii care conduc lumea sau cele mai importante firme, ce cheltuie miliarde de euro pentru reclamă, sponsorizând cu foarte scumpele lor produse sportivi de mâna a cincea dar niciodată un profesor de mâna întâi, cum poate să insufle plăcere. Aţi văzut cumva un coordonator de lot olimpic de fizică, matematică, informatică, chimie, etc. ( dar nu sportiv ), îmbrăcat prin sponsorizare de cele mai mari case de modă, de cele mai tari firme de echipamente IT sau sportive, sau onorat cu vreun model auto de mare succes cu care să rupă parcarea şcolii în care lucrează şi sute /mii de elevi din şcoala /oraşul / judeţul / ţara respectiv(ă) să se holbeze, murmurând: mă, da ce tare-i să ai şcoală, să ştii carte !? Iar toţi cei care ar putea să facă asta, conduc acele afaceri datorită şcolii. Numai că, atunci când cineva realizează ceva în viaţă, tot meritul este al său şi al familiei iar când ratează, toată vina este a şcolii şi a dascălilor. Aşa e, până la urmă, omeneşte şi, de ce să nu fie, şi româneşte?

Şi-atunci, lipsindu-i copilului preocuparea esenţială vârstei şi interesul pentru şcoală, ne întrebăm de ce viaţa lui are din ce în ce mai puţină legătură cu învăţătura. Răspunsul e simplu şi cinic: pentru că se poate şi aşa şi-apoi, nimeni n-a murit de prostie dar şi pentru că oameni care, altădată, cu greu ar fi terminat o profesională, astăzi temină cu brio facultăţi şi-şi anexează la CV-uri masterate peste masterate.

VERSURI 32

Antivirusul meu ţi-a curăţat sistemul,

ţi-a reparat regiştrii,

hd-ul e impecabil

fără bad-uri,

doar placa ta video

invadată de troieni

îţi converteşte

visurile frumoase

în aventuri

idilele

în coşmaruri.

Nu sunt deloc sigur

c-ar mai rezolva ceva

    o formatare.

BALADA COPILULUI ETERN

Mai plâng în noi copiii, chiar dac-avem azi prunci,

ori zburdă fără grijă alături de nepoţi,

de la şotron şi-ascunsa, a mai rămas în toţi

nu numai amintirea ci sufletul de-atunci.

Nu tot ce azi se-ntâmplă-i lumină în privire

dar, dincolo de ceaţă, pe mine mă zăresc

şi-oricât mi-ar fi de aspru cuvântul bătrânesc,

nicicând mânia-l naşte ci veşnica iubire...