Evoluţia noastră de după naştere se
află sub zodia curiozităţii. Descoperim lucruri, trăiri, oameni, fenomene şi
chiar dacă, uneori, nu suntem siguri că ele sunt în totalitate descoperirea
noastră, suntem convinşi că, felul în care le percepem şi le interpretăm este
unic iar dacă noi nu le-am fi băgat în seamă, n-ar fi existat în felul în care
există.
Vine apoi o vreme în care luăm totul
ca pe ceva normal, dat de cineva şi nu ne mai punem nici un fel de întrebări
deoarece pe toate le găsim atârnate în cui, le luăm şi le punem înapoi, după
bunul nostru plac, prea ocupaţi cu probleme de oameni mari şi serioşi: muncă,
familie, muncă, familie, muncă, muncă...
Te trezeşti c-ai îmbătrânit şi te
uiţi plictisit în jurul tău, satisfăcut că toate lucrurile au fost inventate,
că aproape nimic din ceea ce ai nevoie nu lipseşte ba că unele sunt chiar în
plus şi că, nu trebuie ca tu să inventezi ceva. Şi asta îţi dă toată molcoma
curgere a vremii de care ai avut nevoie şi pe care, de fapt, ai căutat-o
întreaga viaţă dar cu care, acum, nu mai ştii ce să faci.
Poate că totuşi ar mai trebui ceva
inventat... un fel de fus pe care să poţi toarce toată liniştea pe care o dobândeşti când nu mai ai
nevoie de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu