PĂRERI 20

„Mitică, nu este mahalagiul peiorativ şi nici moftangiul, ci „bucureşteanul par excellence“. Mitică are savoarea unui şpriţ uşor de vară, are geniul unui Păcală ajuns la oraş. Perenitatea lui, dacă şi atît cîtă există, vine din această moştenire şi prelungire a unui geniu popular difuz şi nu constituie cîtuşi de puţin o pervertire sau decădere a „sufletului“ etern al neamului românesc... ...Caragiale nu „se rîde“ niciodată de oameni! Într-o lume al cărei temei este derizoriul, Mitică este astfel actorul vital care se ridică prin joc deasupra acestuia. Ceea ce nu înseamnă că, în jurul său, vizionarul Caragiale nu recunoaşte o sumedenie de Mitici rataţi, ipocriţi, veleitari, frustraţi ş.a.m.d.” - Vintilă MIHĂILESCU - Ţara lui Caragiale şi reabilitarea lui Mitică,  aparut in Dilema veche, nr. 456, 8-14 noiembrie 2012

În cei 130 de ani trecuţi de la vremea lui Caragiale, Mitică a conservat „savoarea unui şpriţ uşor de vară” dar şi plăcerea taclalei, a micii bârfe, a taifasului prilejuit de şpriţ. Dar lumea lui Păcală ajuns în capitală este una restrictivă, redusă la spaţiul mesei sau al terasei unde se produce, ca reprezentant al „<<sufletului>> etern al neamului românesc”. Nu despre acest Mitică având „geniul unui Păcală ajuns la oraş” vreau să vorbesc  ci despre acea „sumedenie de Mitici rataţi, ipocriţi, veleitari, frustraţi ş.a.m.d.” fiindcă ei alcătuiesc, azi, majoritatea societăţii în care trăim. Şi pentru că ei sunt, cu toţii, hopa mitică, indivizi capabili să se descurce în orice societate, în orice lume, în orice meserie. Ei sunt acele creaţii ale comunismului ce ofereau societăţii, oricând, indivizi capabili să ocupe orice post, de la secretarul de partid la liderul de sindicat, de la membrul MAN, la membrul obedient al Academiei Române.Toţi, dar absolut toţi, erau convinşi că numai şi numai ei erau potriviţi pentru funcţia ocupată, că partidul / ţara, i-a ales pentru priceperea şi pregătirea lor fără cusur.

Astăzi e la fel. Fiecare Mitică face tot posibilul pentru a primi o funcţie. Nu contează cum. Că e cumpărată, că e aranjată, funcţie să fie. După care nu mai conteneşte să se admire cât e de deştept şi de apreciat dacă i s-a dat o astfel de funcţie. Şi se lipeşte de ea. Dacă are noroc şi are cu atât mai mult cu cât funcţia este mai bine plătită, lipiciul este contractul beton pe care-l face la numire astfel încât orice posibilă schimbare produsă de duşmanul politic să-i aducă despăgubiri incredibile, dacă se realizează.

Aceşti Mitici sunt eterni. Ei supravieţuiesc oricărei schimbări de regim. Pentru că, de fapt, ei sunt, dintotdeauna, Hopa Mitică.