PĂRERI 19

Visuri de fum... 

Asta este imaginea potrivită pentru toţi aceia care, ignorând succesul de carton, banii ce creează dependenţă şi-ţi schilodesc sufletul şi caracterul, poziţia socială într-o lume în care dacă nu provoci teamă nu beneficiezi de vreo urmă de respect, în care dobitoci cărora le cari progeniturile în spate suportându-le logoreea, obrăznicia, îngâmfarea sau ignoranţa amplificată, paradoxal, de fiecare zi de prezenţă la şcoală, trec pe lângă tine, deşi au ceva mai mult de jumătate din vârsta ta, fără să te privească, fără să schiţeze o urmă de salut, o umbră de surâs. Sunt oameni cu stare, care s-au ajuns, muncesc în occident ( şoferi de tir, îngrijitoare de bătrâni, salahori, culegători de căpşuni, de moecovi ori de castraveţi ), mulţi dintre ei, după cum se vede, epuizaţi prin cultura mare, se-ntorc să-şi definitiveze formarea intelectuală prin urmarea unei facultăţi, de preferinţă psihologie, drept, jurnalism ori ceva economic ( şi asta pentru că, dac-ai cunoscut ceva lume sau te-ai descurcat cu nişte bieţi bătrâni, eşti dotat pentru psihologie, dacă ai plătit ceva amenzi şi ai citit procesele verbale, te-ai lămurit cum stă treaba cu legea iar dacă mai faci şi-oleacă de pârnaie eşti pregătit şi pentru doctoratul copy-paste, de tip ponta, dacă ai reuşit să-ţi iei o maşină, să plăteşti studiile copiilor ori să-ţi repari casa din banii câştigaţi prin lume, ştii care-i treaba cu finanţele iar cu jurnalismul, nu mai vorbim, de vreme ce prin anchetele tale ai aflat totul despre jumătate din oraş, şi te răsteşti ori te stâmbi, la cei care te deranjează, mai expresiv decât maimuţele pamfletare de la nenumărate posturi de televiziune ).

Sigur că, în această inflaţie de valori certificate prin diplome obţinute cu note foarte mari, în nouăzeci şi ceva la sută, cu referate copy-paste în loc de examene adevărate, ori cu examene la care fiecare se grăbeşte să ajungă cu câteva ore mai devreme în sală pentru a-şi ocupa un loc strategic, în care să poată copia, fiindcă, dacă ajung în primele rânduri, va fi măcel curat, tu, om care ţi-ai pierdut mare parte din viaţă cu creionul în mână, subliniind, copiind şi memorând citate, făcând scheme şi repetând, înainte de culcare sau în nopţile de insomnie din sesiuni, posibile variante de subiecte, tu, care descopereai că în fiecare minut mai ai ceva de învăţat, te simţi astăzi stingher şi nesigur în faţa atâtor diplomaţi şi titraţi şi, dacă ai ghinionul să nu deschidă gura, poţi chiar intra în panică. Dar dacă ai norocul să deschidă gura şi, slavă domnului, ca fiinţe hipersociale ce sunt, nu pot să n-o deschidă, te-ai liniştit... În faţa ta sunt oamenii aceia pe care-i ştiai, care n-au avut, nu au şi nu vor avea nimic de-a face cu intelectualul chiar dacă s-ar îngropa în diplome, oameni care aproape te urăsc pentru că tu îi ştii ori ştii că succesul ori poziţia lor socială stă pe nisipul/putregaiul/indolenţa din preuniversitar.

Şi, retrospectiv, munca unui dascăl ce, conştient şi asumat, a renunţat la cele deja numite pentru a turna fundaţii şi a forma caractere se dovedeşte, de cele mai multe ori, visuri de fum...